Dintre acestia, cei mai nemultumiti de dragostea dintre cei doi tineri au fost, dupa cum va imaginati, chiar parintii fetei, care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a ii desparti. In ciuda opozitiei parintilor, tanara reusea sa se strecoare pe furis din casa, seara de seara, pentru a-si gasi alinarea in bratele iubitului sau.

Intr-o zi, insa, tanarul ofiter nu s-a mai prezentat la intalnire iar fata l-a asteptat in zadar, din ce in ce mai ingrijorata, timp de mai multe ore. Intoarsa acasa, ea urma sa afle ca logodnicul i-a fost ucis, fara a afla insa si cine a fost ucigasul. Parintii ei, spune legenda, n-ar fi fost straini de asta…

Dupa aceea, tanara a devenit depresiva, a incetat sa manance si s-a izolat in camera ei. Parintii, pe de alta parte, intelegand raul facut, au inceput sa regrete incercarea de a-i desparti.
 
Punctul culminant
———————————————————————————————————————————————————–
Fata, sfatuita de un apropiat, ar fi consultat la un moment dat o vrajitoare, care i-ar fi promis ca-i va aduce iubitul inapoi, pentru un pret deloc modest – sufletele a sapte copii morti prematur care, insa, apucasera sa fie botezati. Disperata si neimpacata, fata ar fi acceptat propunerea vrajitoarei, fara a sta prea mult pe ganduri.

Pentru a-si duce la indeplinire promisiunea, vrajitoarea va semna un pact cu diavolul. Acesta din urma va propune ca loc de intalnire pentru realizarea tranzactiei chiar podul de pe insula Torcello, loc retras si fara nicio biserica in apropiere.

Cu cateva nopti inainte de Craciun, vrajitoarea si fata au mers la locul stabilit, pentru a-l invoca pe diavol. Aparut din neant, intr-o forma gigantica, acesta si-ar fi scos de sub limba o cheie de aur pe care ar fi aruncat-o in apa. Imediat, la unul din capetele podului, ar fi aparut tanarul ofiter, iar fata, luandu-l de brat, ar fi suflat in lumanarea pe care o tinea in mana si ar fi disparut, impreuna cu acesta, in intuneric.

Vrajitoarea, ramasa sa plateasca datoria, i-ar fi promis diavolului ca ii va da sufletele celor sapte copii chiar in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie. Cineva, aflat intamplator la fata locului, ghemuit in intuneric, ar fi auzit discutia purtata de diavol si de vrajitoare. Incercand sa salveze sufletele celor sapte copii, acesta ar fi dat foc casei vrajitoarei, in noaptea ce a urmat, lasand-o pe aceasta sa se transforme in cenusa.

Pe 24 decembrie, la ora stabilita, diavolul a fost prezent la intalnire, pe podul de pe Torcello insa, de data asta, el a fost cel care a ramas asteptand, nestiind ca vrajitoarea murise.
 
De atunci…
———————————————————————————————————————————————————–
Se povesteste ca in ajunul fiecarui Craciun, o pisica neagra – mesager al diavolului – se plimba pe podul de pe insula, asteptand cele sapte suflete promise acum doua sute de ani.

Iar podului, martor nevinovat al acestui pact cumplit, insa actor important al acestei piese, ii ramane numele infricosator de Ponte del Diavolo, care va da fiori puternici turistilor aflati, la un moment dat, in vizita pe Torcello…

1. Blestemul palatului Dario
2. Poveglia, insula bantuita

Locuita inca din secolul V de o mana de oameni fugiti din calea invaziei barbare, Poveglia a ramas neatinsa pana in 1379, cand Genova a atacat Venetia iar locuitorii insulei au fost mutati pe Giudecca. Pe insula fost construita o fortificatie numita “Octogon”, ale carei ruine sunt vizibile si astazi.

Incepand cu epidemia de ciuma din 1576, Poveglia s-a transformat in lazaretto, spatiu in care erau izolati cei atinsi de boala. Tot aici erau aduse si corpurile neinsufletite ale venetienilor, pentru a fi depozitate in gropi comune sau pentru a fi arse. Se spune ca in acele vremuri sumbre au fost aduse pe Poveglia nu mai putin de 160,000 de trupuri, a caror cenusa acopera si astazi insula.

Legende au inceput sa apara nu mult dupa acea perioada, locuitorii din zona sustinand ca vad sau ca aud lucruri ciudate dinspre insula.

Intre 1922 si 1968, pe Poveglia a functionat un spital de boli psihice, condus de un doctor care n-ar fi fost nici el in deplinatatea facultatilor mintale. Acesta si-ar fi torturat pacientii sub umbrela unor experimente stiintifice, pana la moartea lui survenita in conditii iesite din comun. Doctorul – se povesteste – bantuit de fantomele pacientilor lui, s-ar fi aruncat intr-o zi din clopotnita ridicata pe insula. Se mai spune ca trupul lui ar fi fost zidit chiar de catre pacienti in peretii clopotnitei, de unde si astazi, in anumite nopti, se mai aud sunete bizare plutind peste apa.

1. Blestemul palatului Dario
2. Legenda podului de pe Torcello

Primaria, pe de alta parte, sustine ca murdaria facuta de porumbei costa zilnic cateva mii de euro, implicand sute de lucratori ai serviciului de salubritate. Practic, un porumbel ii costa anual pe venetieni intre 10 si 20 de euro.

Porumbeii, in lumea lor, stiu doar un lucru – ca trebuie sa manance, neintelegand ca venetienii vor cu orice pret sa-i concedieze.
 
Intrebari
———————————————————————————————————————————————————–
Ce ar fi Piata San Marco fara porumbei? Credeti ca decizia pe care au luat-o autoritatile este una buna sau complet aiurea? Va pierde oare orasul din farmec odata cu disparitia porumbeilor?

Daca nu v-ati bucurat niciodata hranind aceste pasari blande, e greu de anticipat ce veti raspunde la aceste intrebari. Iar daca destinul porumbeilor pare deja pecetluit, speram ca macar pozele din galerie sa va amuze.

Nu exista articole asemanatoare.

Dintr-o anumita perspectiva paranormala, palatul poate fi vazut ca o entitate. Numit si “casa care ucide”, el n-a avut prea mare grija de locatarii sai de-a lungul timpului, care parca s-au intrecut in a gasi cea mai interesanta modalitate de a muri.
 
Dar sa le luam pe rand…
———————————————————————————————————————————————————–
Daca senatorul Giovanni Dario, primul proprietar cunoscut al casei a reusit sa scape, murind in 1494 de moarte buna, cei care i-au urmat nu au mai fost atat de norocosi. Incepand cu Vincenzo Barbaro, ginerele lui Dario, care a fost intai ruinat iar mai apoi asasinat, si continuand cu Marietta, sotia acestuia si fiica senatorului, care s-a sinucis aruncandu-se in Canal Grande, putem intrezari legenda care avea sa se inchege in timp, pentru al nostru amuzament lugubru.

In secolul XIX, comerciantul de bijuterii armean Arbit Abdoll va cumpara palatul de la unul dintre urmasii familiei Barbaro, Alessandro, si va ajunge in cativa ani sarac lipit pamantului, fiind fortat sa-l vanda pe o suma modica.

Radon Brown, urmatorul proprietar, se crede ca s-ar fi sinucis impreuna cu amantul sau, insa exista si o alta versiune a povestii, conform careia acesta ar fi trait pana la o varsta inaintata iar moartea sa ar fi survenit intr-un mod natural, fiind inmormantat cu fast venetian, printr-o procesiune solemna de ambarcatiuni.

Undeva pe la 1900, un alt proprietar al palatului, Charles Briggs, bantuit de vina unei relatii cu un alt barbat, renunta la palat pentru a fugi in Mexic, unde iubitul sau se sinucide.

Mai tarziu, prin anii ’70, si contele Giordano delle Lanze va repeta mitul cuplului homosexual, fiind omorat cu o vaza (sau o statuie) de amantul sau mai tanar. Acesta, un marinar de vreo 18 ani, va ajunge mai tarziu la Londra, unde va fi ucis la randul lui.

Despre Cristopher Lambert – managerul trupei Who si nu actorul care a jucat in Highlander – se spune ca s-ar fi sinucis la inceputul anilor ’80, la putin timp dupa ce ar fi cumparat palatul. Altii spun ca ar fi fost vorba, pana la urma, despre o moarte accidentala provocata de consumul de droguri si bautura.

Pe lista destinului potrivnic au fost trecuti, apoi, Fabrizio Ferrari, care ar fi saracit in perioada in care a locuit la palat, si sora sa, Nicoletta, care ar fi murit intr-un accident de masina destul de ciudat.

In anii ’90, palatul a mai facut o victima – Raul Gardini. Acesta s-ar fi sinucis chiar in palat cu un foc de arma. Dupa aceea, Ca’ Dario a ramas nefolosit pana in 2006, cand ar fi fost cumparat de o familie americana.
 
Nu striviti corola…
———————————————————————————————————————————————————–
Mai sunt si alte teorii, mai putin probabile, care spun ca palatul ar fi fost construit pe o groapa comuna in care au fost adunate cadavrele unor persoane moarte in timpul unei epidemii de ciuma, sau ca Giovanni Dario si urmasii sai ar fi fost urmariti de blestemul unei bijuterii pe care acesta ar fi furat-o pe cand era senator.

Se prea poate ca toate aceste povesti sa fie reale sau sa existe macar o serie de elemente care sa le confirme partial, dar nu asta cautam. Importanta este aici, fara indoiala, povestea in sine, iar vorbele care se spun vor prinde oricum suficienta rezonanta in noi pentru a ne infiora atunci cand vom trece, intamplator sau nu, la bordul unui vaporas, candva, prin fata palatului Dario.

1. Poveglia, insula bantuita
2. Legenda podului de pe Torcello