Hoteluri

Insula Lido (Portul Santa Maria Elisabetta)

Insula Lido (Marea Adriatica)

Insula Lido (Lungomare Gabriele D'Annunzio)

Insula Lido

Lido pare un scut lung si subtire ridicat in calea Marii Adriatice, creat parca pentru a proteja Venetia si intreaga laguna de apele nelinistite care vin din larg. Insula difera semnificativ de Venetia, oferind spatii largi, pline de verdeata, si plaje lungi, aerisite, pe una dintre laturi, unde turistii obositi de stradutele inguste si agitate ale Venetiei pot gasi liniste si relaxare.
 
Asezare
———————————————————————————————————————————————————–
Lido se intinde la sud-est de Venetia, pe o distanta de aproape 12 kilometri, si este, practic, impartita in trei zone distincte. In nord se gaseste Lido, cu ale lui plaje superbe recunoscute in toata lumea, centrul se numeste Malamocco, zona de resedinta a dogilor venetieni intr-o anumita perioada, iar la sud sta Alberoni, cautat in primul rand pentru terenul de golf dar si pentru plaja inca salbatica, cu dune.
 
Scurt istoric
———————————————————————————————————————————————————–
Desi prima zona locuita a fost partea de nord a insulei, unde in timpuri stravechi a fost construita o manastire benedictina, dezvoltarea insulei a pornit din Malamocco. Aici s-a inchegat, inca de prin secolele V-VII, o asezare umana care a inflorit pana spre sfarsitul secolului XII. In 1110, se pare, insula a fost lovita de un cataclism (de o furtuna sau un val urias) iar localitatea conturata pe Malamocco a disparut in totalitate. Malamocco s-a reconstruit in secolul urmator, ajungand sa joace un rol important intre anii 1379 si 1381, in razboiul dintre Venetia si Genova.

Abia in secolul XVII, partea de nord a insulei s-a transformat intr-un oras, dezvoltandu-se in jurul Bisericii Santa Maria Elisabetta. In 1857 a aparut pe Lido prima statiune balneara si, din acel moment, insula a inceput sa fie cunoscuta ca destinatie de vacanta.

Astazi, Lido di Venezia este casa a peste 21,000 de oameni, care locuiesc, de la nord spre sud, in sase localitati/ districte: San Nicolò, Santa Maria Elisabetta, Città Giardino, Ca’ Bianca, Malamocco si Alberoni.
 
Obiective turistice
———————————————————————————————————————————————————–
Spre deosebire de Venetia, Lido nu este foarte populat de monumente istorice iar punctele de interes raman plajele, celebrele hoteluri construite pe la inceputul secolului XX (Grand Hotel des Bains si Grand Hotel Excelsior), Palazzo del Cinema, locul unde se desfasoara in fiecare an Festivalul International de Film de la Venetia, si Cimitirul Evreiesc, construit 1389 si recent renovat, care poate fi vizitat de turisti.
 
Cum se ajunge pe Insula Lido
———————————————————————————————————————————————————–
Pe Lido se poate ajunge folosind numai transportul acvatic, principalul port in care acosteaza majoritatea vaporaselor fiind Santa Maria Elisabetta, de unde accesul spre oricare parte a insulei, pe jos, cu autobuzul sau cu taxiul, devine facil. Pentru a ajunge pe insula, folositi unul dintre vaporasele liniilor ACTV Linia 1, ACTV Linia 51, ACTV Linia 52, ACTV Linia 61, ACTV Linia 62. Pe langa acestea, exista si trei linii sezoniere, ACTV Linia 2, ACTV Linia 8 si ACTV Linia 18 (pentru Lido-Murano), care functioneaza numai pe timpul verii, cand numarul de turisti creste simtitor. O alta linie sezoniera, linia ACTV Linia 20, uneste Piazza San Marco (statia San Zaccaria M.V.E.) cu Lido (statia Lido Casino’), cu opriri pe insula San Servolo si insula San Lazzaro.

Pentru a ajunge pe Lido cu masina, trebuie sa va imbarcati pe feribotul liniei ACTV Linia 17, care pleaca de la Tronchetto. Acesta poate fi folosit si pentru transportul de persoane, asigurand o legatura rapida cu Lido (San Nicolò), fara statii intermediare.

Vaporasele Liniei ACTV Linia LN (Laguna Nord), care pleaca din Venetia dar opresc si pe Lido, pot fi folosite pentru a vizita partea de nord a lagunei (insulele Murano, Burano, Mazzorbo, Torcello).
 
Harta
———————————————————————————————————————————————————–

Vizualizare hartă mărită

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Leave a Reply

Please note: Comentariul dumneavoastra va aparea dupa ce va fi aprobat de moderator. Nu este nevoie sa il retrimiteti.